Bucovina in februarie

Ideea unui concediu in luna februarie, luna pe care o consider cea mai friguroasa, nu m-a incantat prea tare, dar na...daca ti se ofera ocazia, poti refuza?? 

Mi-am cumparat bocanci - nu aveam - manusi groase, nici d-alea nu aveam, am luat in bagaj imbracaminte groasa, si m-am înarmat cu rabdare la...frig.

Toate in van, ca a dat incalzirea globala peste noi. Am prins o vreme atat de calda - pentru luna februarie - ca era sa ramanem fara zapada. Mai multa lasasem acasa ;))

Cand am plecat, era putin gerulet, pe drum copacii erau albi si frumosi. Jumatatea mea a oprit ca sa fac fotografii - am facut mai mult fortata, mi-era atat de sooomn si nu scapam de o durere de cap, ca nu voiam sa fac poze, aveam chef sa fiu  leneșă si atat :))

Drumul a fost bun si destul de liber. Asta e un avantaj cand calatoresti joia in luna februarie, spre zone turistice. Daca nu se intampla sa fie vreun vâjgălău, ca am mai plecat noi, tot pe un 2 februarie, cu codul portocaliu la drum.

Aveam ceva emotii cu gandul la cazare - v-am povestit aici - dar mi-a trecut orice cand am ajuns si am vazut ce bine si ce frumos este.

 Dupa ce ne-am cazat am mers la M-rea Voronet. Intr-o parcare de langa manastire, acum cativa ani, erau tarabe unde se vindeau costume nationale. De acolo mi-am cumparat costumul national de Bucovina, complet. Am si opinci, dar pe ele le-am cumparat de la Humulesti. Ca idee, am dat pe tot 450 lei, am inclus in pret opincile si braul. Acum zona s-a eliberat si zona de comert s-a mutat pe aleea care duce la manastire, in magazine frumos amenajate.

Abia asteptam sa-mi mai cumpar o basma mare neagra. Am gasit cateva magazine deschise, nici nu-mi trebuiau mai multe. Si unul era bun, numai sa gasesc basma :))

 La manastie....coplesitor. Liniste!! Liniste si iar liniste! Puteai sa-ti auzi bataile inimii. Mirosea a fum si doar din departare, dar foarte incet, se auzea din cand in cand un cocos. Am ramas cateva clipe incremenita in loc ca sa pot sa absobri momentul, sa nu-l uit, sa mi-l imprim in minte si in suflet si sa-l iau cu mine...

 In afara manastirii e viata la tara...un baiat isi chema prietenul la sanius, dar nu a avut mare succes, amicul lui pare-se ca nu era acasa. 

 Da...nu puteam sa ratez ocazia :P de a socializa putin cu calutul - nu-mi amintesc cum il chema - dar stapanul lui era acolo si mi-a dat zahar pentru el.

  Supararea a fost cand s-a terminat :)

 Tot stapanul lui ne-a atras atentia la o particularitate a calutului: copitele de culori diferite. Imediat m-am dus cu gandul la Costica. Si el are, la labutele din fata, un pinten alb si unul negru :)

 De acolo am mers mai departe la M-rea Humor. Aici a fost si mai surprinzator. Daca la m-rea Voronet mai era o familie, aici am fost doar noi. Maicutele se pregateau de Vecernie si bateau toaca. Dintre toate sunetele pamantului, toaca este iubirea mea. 

Era destul de devreme, nici nu se intunecase, dar ne-am retras la pensiune ca sa ne incarcam bateriile pentru a doua zi.

Va urma!